DAVID WILCOCK: „În cartea Investigaţii revelatoare asupra câmpului conştiinţei am combinat 30 de ani de cercetări extensive, încercând să răspund la cât mai multe din marile mistere ale Universului, scop în care am prezentat peste o mie de referinţe academice pentru a-mi susţine punctul de vedere. Ulterior am înţeles însă că simpla prezentare a faptelor nu este întotdeauna suficientă. Pentru a înţelege cu adevărat cum operează Universul, noi trebuie să ne rafinăm studiul dincolo de nivelul gândurilor şi al sentimentelor, intrând în arena experienţelor directe şi personale. Pe acest nivel, sincronicitatea devine cheia care deschide poarta către marile mistere ale Universului”. – Capitolul 3, „Ce este sincronicitatea?“
Ştiinţa şi spiritul au început în sfârşit să cadă de acord. Există o stafie în maşinărie. Viaţa de pe Pământ nu este nici pe departe atât de aleatorie sau de întâmplătoare cum s-a crezut până nu demult. Sincronicitatea este un instrument puternic, care acţionează în fiecare zi asupra noastră şi care ne ajută să ne trezim şi să ne redescoperim adevărata identitate, iar ea se poate petrece inclusiv la o scară mult mai mare, manifestându-se prin ciclurile istoriei, aşa cum vom vedea în continuare. Dacă cercetările doctorului Newton sunt corecte, înseamnă că o mare parte din experienţele noastre sunt coordonate din lumea de dincolo, lucru valabil inclusiv pentru anumite cicluri temporale foarte precise de-a lungul cărora evenimentele se repetă cu o acurateţe uimitoare. Aceste informaţii ne pot ajuta dramatic să ne trezim în faţa realităţii mult mai mari în care trăim, lucru valabil îndeosebi pentru cei însetaţi de dovezi concrete. Aceste cicluri pot avea o durată de sute sau mii de ani şi pot opera cu o exactitate şi o eficacitate uluitoare.
Noua ştiinţă pe care o propovăduiesc afirmă că tot ceea ce există este viu, inclusiv planetele, stelele şi galaxiile. Fiecare nivel al Universului, de la cel cuantic la cel galactic, are o structură energetică ascunsă, al cărui motor este pulsul cosmic, ce ne influenţează direct liberul arbitru. Potrivit seriei Legii lui Unu, pulsul inimii noastre fizice este oglinda holografică a acestei realităţi mai mari care ne înconjoară de pretutindeni. Pe măsură ce planeta noastră trece prin diferite regiuni energetice, noi experimentăm influenţe diferite. Gândurile pe care le emitem şi acţiunile pe care le întreprindem sunt ghidate de această arhitectură ascunsă a timpului, lucru valabil inclusiv pentru cei mai negativi oameni. Sincronicitatea devine astfel o ştiinţă, ieşind din domeniul subiectivismului personal şi intrând în cel al obiectivităţii uşor de dovedit. – Capitolul 9, „Eroul şi povestea lui“. >>> DETALII
Ancient Aliens, Awakening, CARTI, Constiinta, Cronica Akasha, David Wilcock, Third Eye
Comments RSS Feed