Aceasta carte marcheaza un punct de cotitura in recuperarea unui intreg mod de gandire care exista, probabil, de mii de ani, reprezentand o contributie indrazneata si foarte importanta la intelegerea geniului stramosilor nostri. Nivelul de intelegere al omenirii asupra numerelor era mai profund si mai complex pe vremea cand creatia isi avea radacinile in experienta […]
ASTRO, CARTI, Geometrie sacra, Lost History, Matrix, Origins, Phi, Sistemul Solar
Geometrie sacra, stiinte antice si ordinea divina pe pamant. Preoţii Egiptului antic au păstrat un canon geometric, un cod numeric de armonii şi proporţii, pe care l-au aplicat în muzică, arte, politică şi în toate instituţiile civilizaţiei lor. Platon, un iniţiat în misterele Egiptului, a spus că acesta a fost instrumentul prin care anticii au […]
Arheologie, CARTI, Egipt, Geometrie sacra, Lost History, Origins, Piramide
Volumul 1. Odată, toate formele de viaţă din Univers cunoşteau Floarea Vieţii ca model al creaţiei – un tipar geometric care ne poartă prin existenţa fizică, atât în interior cât şi în exterior. Apoi, noi am căzut în întuneric de la un nivel de conştiinţă foarte înalt şi astfel am uitat cine am fost. Secretul […]
CARTI, Constiinta, Fibonacci, Flower of life, Geometrie sacra, Phi, Piramide
De ce multe flori au cinci sau opt petale, dar foarte putine sase sau sapte? De ce fulgii de zapada au o simetrie hexagonala? De ce tigrii au dungi, dar leoparzii pete? Formele si frumusetile lumii naturale i-au inspirat mereu deopotriva pe artisti si pe savanti. Viziunea despre locul nostru in univers reflecta intelegerea la […]
This book presents the mysterious formula that rules art, nature, and science. This book deals with the Divine Proportion, a secret code that rules art, nature, and science. It is known by many names: Golden Mean, Sacred Cut and Phi are only a few; and it is not by chance that the Divine Proportion was […]
BOOKS, CARTI, Fibonacci, Geometrie sacra, Phi, Simbolistica, Stiinte Secrete