CARTI

FLOAREA VIETII

23 sept. , 2016   Video

floarea-vietii-volumul-iVolumul 1. Odată, toate formele de viaţă din Univers cunoşteau Floarea Vieţii ca model al creaţiei – un tipar geometric care ne poartă prin existenţa fizică, atât în interior cât şi în exterior. Apoi, noi am căzut în întuneric de la un nivel de conştiinţă foarte înalt şi astfel am uitat cine am fost. Secretul s-a păstrat mii de ani în artefacte şi sculpturi străvechi, răspândite în lumea întreagă. Acest secret se află codificat în celulele fiecărei forme de viaţă. Acum ne trezim din acel somn, scuturând toate credinţele vechi ale minţii şi începem să percepem strălucirea acestor zori noi de lumină, care străpunge ferestrele percepţiei. În acest volum, Drunvalo Melchizedek prezintă prin text şi grafice prima parte a atelierului Floarea Vieţii, aducând la suprafaţă misterele a ceea ce am putea fi, de ce omenirea este aşa cum este şi ce sunt energiile subtile care permit trezirii noastre să înflorească şi să ajungă la adevărata sa frumuseţe. Geometria sacră este forma prin care fiinţa noastră şi aspectele vieţii percep ordinea divină în această realitate. Noi putem urma această ordine pornind de la invizibilul atom şi ajungând până la infinitele stele, şi astfel, cu fiecare pas pe care îl facem, descoperim un nou aspect de-al nostru. Informaţia din această carte este doar una dintre căi, dar printre linii şi desene se află pietrele preţioase ale înţelegerii feminine intuitive. Le puteţi vedea strălucind în jurul următoarelor idei provocatoare. >>> DETALII

 

floarea-vietii-volumul-iiVolumul 2. În acest volum care conţine prezentarea celei de a doua părţi a seminarului Floarea Vieţii se explorează în profunzime modelul sacru reprezentat de Floarea Vieţii, care este generatorul principal al tuturor formelor fizice. Proporţiile corpului uman, nuanţele conştiinţei umane, mărimile şi distanţele stelelor, planetelor şi a Lumii, chiar şi creaţiile speciile umane, permit oglindirea propriilor origini în această imagine frumoasă şi divină. Prin intermediul unei hărţi geometrice întortocheate şi detaliate, Drunvalo Melchisedek ne arată cum modelul aparent simplu al Florii Vieţii conţine originea întregii noastre existenţe din cea de-a treia dimensiune. De la piramidele şi misteriile Egiptului până la noua specie de copii indigo, Drunvalo prezintă geometriile sacre ale Realităţii şi energiile subtile care modelează lumea noastră. Suntem conduşi printr-un labirint al ştiinţei şi al poveştilor însufleţite de divin, uneori logice, alteori coincidenţe, pe o cale a reamintirii de unde venim şi a uimirii şi magiei a ceea ce suntem. La final, Drunvalo împărtăşeşte pentru prima oară sub formă tipărită, indicaţiile pentru meditaţia Mer-Ka-Ba, tehnici care aplicate pas cu pas recreează câmpul energetic al unei fiinţe dezvoltate, aceasta fiind soluţia în procesul de ascensiune şi pe drumul spre noua dimensiune. Dacă este făcut din iubire, acest proces străvechi de respiraţie pranică ne deschide spre posibilitatea de a folosi puteri ocrotitoare pentru vindecarea noastră, a celorlalţi şi chiar a planetei. Puteţi descoperi o memorie sau o reflecţie vremelnică a voastră în următoarele subiecte. >>> DETALII

, , , , , ,



Comments are closed.